La nivel mondial, Ziua Internațională a Rangerilor se sărbătorește la 31 iulie.
Asociația Rangerilor din România și Administrația Parcului Național Retezat au primit ajutor prețios din partea rangerilor voluntari mai vechi sau mai noi pentru organizarea festivității din anul 2015.
Am fost încântați să avem oaspeți mari și mici, rangeri, rangeri voluntari, rangeri juniori, colegi de la arii protejate din România, elevi de la unitățile școlare din județ și din țară. Au venit în număr mare și elevi de la școlile din zonă (comunele Sălașu de Sus și Râu de Mori).
În Centrul de vizitare Nucșoara a fost organizată expoziția cu cele 328 de lucrări ale elevilor participanți la concursul național ”Natură & Oameni”. În plus față de jurizarea publicului făcută pe Facebook, publicul prezent a putut să-și voteze la fața locului lucrările favorite, iar organizatorii au pregătit un premiu pentru autorul lucrării selectate.
Au fost aplaudați ”la scenă deschisă” premianții concursului. Ca să nu fie nimeni dezamăgit că nu a luat premiu, s-a organizat și o tombolă cu obiecte unicat, făcute la atelierele handmade și cu materiale promoționale.
S-au organizat jocuri, ateliere de pictură pe piatră, ateliere de modelaj, ateliere de desen și o instalație numită ”Azi sunt și eu ranger”, cu mare succes la public.
Concursul și Ziua Internațională a Rangerilor au fost organizate ca parte a proiectului ”Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și comunitățile limitrofe”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG, în România.
Pentru mai multe detalii privind granturile SEE, accesați www.eeagrants.org.
Pentru detalii privind Fondul ONG în România, accesați www.fondong.fdsc.ro