Un grup de 14 copii și adolescenți selectați din comunele Sălașu de Sus și Râu de Mori au fost instruiți, timp de șapte zile, pentru a deveni Rangeri juniori. Ei au avut ”baza” în Nucșoara, dar nu au stat prea mult ”la bază”, majoritatea activităților fiind pe teren.
De un real folos a fost ajutorul dat de Ștefan Costa din Băiești, care este Ranger voluntar la Parcul Național Retezat, începând cu anul 2014.
Ce au făcut și ce au învățat, printre jocuri și distracție:
-au organizat tabăra și au stabilit de comun acord Regulamentul taberei și consecințele pentru nerespectarea acestuia;
-au învățat despre Parcul Naţional Retezat, în special, dar și care sunt diferențele între parcurile naționale și naturale, Regulamentul PNR și ce înseamnă comportament ecologic;
-un ranger de parc le-a dat exemple din munca rangerilor pe teren, în școli și la centrele de vizitare și informare;
– au parcurs un traseu de acomodare, după ce au învățat să se orienteze folosind harta și busola;
-le-a plăcut concursul ”Găsește comoara”, unde au învățat să lucreze coordonat, ca o echipă. Concursul le-a dezvoltat spiritul de observație, atenția și capacitatea de orientare, folosind elemente din teren;
-acum știu cum se pregătește o ieșire pe munte, ce se pune în rucsac, ce fel de hrană este indicată, în ce constă echipamentul de munte. Împărțiți în grupe au montat și demontat corturile și au pregătit bivuacul;
-ca niște rangeri adevărați, au parcurs un traseu lung și dificil de la Nucșoara, la Gențiana, oprindu-se în locurile cele mai interesante și făcând igienizare în urma turiștilor necivilizați, discutând și dând informații turiștilor;
-au ajutat la curățarea și amenajarea potecii tematice de la CV Nucșoara, la Mălăiești;
-au aflat lucruri interesante despre Cetatea medievală de la Mălăiești și viața din acele vremuri;
-au învățat să recunoască plantele folosind determinatorul și au căutat și identificat urmele animalelor;
-a fost o mare bucurie și surpriză faptul că au fost invitați la Șezătoarea sălășenilor, au jucat cu oamenii din sat și l-au cunoscut pe Rony, un cal frumos și cuminte, adus din sat de proprietar anume să-i învețe pe copii să călărească.
A fost frumos și le-a venit tare greu să se despartă. Copiii spuneau ”Vreau să mai stau cu voi măcar o săptămână” ”Anul viitor să mă mai chemați că vreau să vin și cu verișorii mei că le-am povestit ce frumos a fost” și altele.
Aceasta a fost cea de-a doua tabără organizată prin proiectul ”Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și comunitățile limitrofe”, proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.