Junior Ranger Trainers
Mentori seniori pentru Rangeri Juniori
dec. 2021
Omul gospodar își face iarna car și vara sanie. Noi nu ne facem car, dar ne pregătim pentru ce vom face la vară cu copiii. Vrem să-i aducem aproape de natură, să-i ajutăm să o înțeleagă și să o respecte.
Cum? Prin activități educative atractive și prin tabere tip Junior Ranger (JR), organizate de rangeri în arii protejate.
The Thin Green Line Fundation a ajutat financiar Asociația Rangerilor din România (ARR), să instruiască viitorii mentori ai copiilor, rangeri la parcurile naționale și naturale din Ro. La instruirea organizată la Râușor, în Parcul Național Retezat, au luat parte 24 de rangeri de la 21 de arii protejate.
Aceștia urmează să-i pună în temă pe colegii de la administrații, să discute și să planifice viitoarele acțiuni Junior Ranger.
Instructorii cu vastă experiență în acțiuni tip Junior Ranger au creat sesiuni echilibrate și interactive, în care s-au împletit informațiile teoretice cu activitățile practice în sală și pe teren.
Și cu multe jocuri educative! Ca să fii un bun trainer pentru copii și tineri, trebuie să redescoperi copilul din tine. ”Jocurile organizate de Alexandru Bulacu ne-au făcut sa redevenim copii și am trăit o experienta unică alături de mentori și de colegi.” mărturisește unul dintre cursanți.
Un plus al acestor întâlniri este faptul că oameni care aici s-au văzut prima dată, devin prieteni. La fel se întâmplă cu copiii din taberele Junior Ranger, care se despart cu greu la sfârșitul taberei, dar țin legătura peste ani.
”A fost un training foarte reușit din toate punctele de vedere, colegi superbi, prieteni noi experiente de viata și, nu în cele din urmă, mentorii au fost la mare înălțime.” spune Ciprian B.
MULȚUMIM sponsorului ”The Thin Green Line Fundation”, colaboratorilor (Societatea Română de Sălbăticie – SRS, Romsilva, APN Retezat), trainerilor (Alexandru Bulacu, Florin Hălăștăuan, Alina Alexa), invitaților (Mihai Gligan și Alin Roșca) și rangerilor de la parcurile nationale/naturale susținute de Romsilva: Retezat, Piatra Craiului, Lunca Mureșului, Grădiștea Muncelului -Cioclovina, Buila -Vânturarița, Munții Maramureșului, Bucegi, Cheile Nerei-Beușnița, Călimani, Porțile de Fier, Cozia, Defileul Jiului, Domogled-Valea Cernei, Semenic-Cheile Carașului, Cheile Bicazului- Hășmaș, Putna-Vrancea, Munții Măcinului și Fundația Carpathia (Făgăraș).
Informatii suplimentare: Florin Halaștauan (ARR) Alexandru Bulacu (SRS)
Împărtășirea cunoștințelor cu colegii de la parcuri
În perioada ian- aprilie 2022, rangerii participanți la cursul din Retezat au organizat întâlniri cu colegii lor de la administrațiile parcurilor enumerate mai sus. La aceste întâlniri a fost prezentat modul de organizare a unei tabere JR, urmând ca în măsura posibilităților să fie organizate astfel de tabere la parcurile naționale și naturale din România.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.4917992488225676&type=3
TABERE JUNIOR RANGER 2022
Parcul Național RETEZAT, iun. 2022, Râușor, 15 elevi + 7 mentori de la parcuri
MINI rangeri și MAXI Rangeri în Parcul Național Retezat.
La Râușor, a avut loc tabăra Ranger Junior, la care au participat 15 elevi cu vârste de 10-14 ani, de la parcurile: Retezat, Lunca Mureșului, Domogled – Valea Cernei, Cheile Nerei – Beușnița, Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Putna Vrancea și Apuseni.
Sunt copii buni și harnici, care vor să învețe, dar cu care viața nu a fost generoasa, ci dimpotrivă. Ideea de a le oferi o experiență frumoasă și de a-i scoate din rutina zilnică, a venit de la dl Mihai Gligan, președintele Asociației Rangerilor din România (ARR).
Ne-au ajutat mult Romsilva – RNP și administrațiile parcurilor de mai sus, care au ținut legătura cu părinții/tutorii copiilor și i-au adus pe copii la Râușor. Multe mulțumiri se cuvin lui @Sean Willmore și The Thin Green Line Foundation, care au asigurat fondurile pentru cazarea și masa participanților și pentru materialele necesare în tabără.
Organizatorul taberei este Florin Halastauan (Hombre), care de mulți ani pune mult suflet în activitățile cu copiii.
Florin are ajutoare de la câțiva rangeri/specialiști în educație, veniți de la parcurile lor: Alin Ivascu, Gheorghe Lungu, Lucia Ursu, Lenuta Bogdan, Alin Ruja și Adrian Istrate
https://www.facebook.com/rangeriidinromania.arr/photos/pcb.5551632088195043/5551626311528954/
https://www.facebook.com/rangeriidinromania.arr/videos/pcb.5545807462110839/1446673142438268
https://www.facebook.com/rangeriidinromania.arr/photos/pcb.5554732394551679/5554728807885371/
Parcul Național PIATRA CRAIULUI: 23 junior rangeri, 5 mentori, iul. 2022
https://www.facebook.com/photo/?fbid=401140632048478&set=pcb.401143812048160
https://www.facebook.com/photo?fbid=399357528893455&set=pcb.399357788893429
Parcul Natural GRADISTEA MUNCELULUI – CIOCLOVINA: 15 junior rangeri, 5 mentori, iul 2022
https://www.facebook.com/parc.gradiste/photos/pcb.5161062687303284/5160998030643083/
https://www.facebook.com/parc.gradiste/photos/pcb.5161062687303284/5160998607309692
Parcul Național MUNȚII RODNEI: 38 de elevi, profesori, rangeri, biologi
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=claudiu.iusan.12&set=a.117985128269447