Asociația Rangerilor din România (ARR) în parteneriat cu Administrația Parcului Național Retezat (APNR) și Școala Gimnazială Râu de Mori, a organizat concursul ”Mai ieftin, mai curat, mai sănătos”, în 1 oct. 2014, în com. Râu de Mori, jud. Hunedoara.
La concurs au participat ca îndrumători, susținători sau concurenți, mai bine de 250 de persoane: elevii din clasele 0-8 și cadrele didactice de la Școala Râu de Mori, rangeri de la Administrația Parcului Național Retezat, Poliția și Jandarmeria montană Râu de Mori, reprezentanți ai Primăriei Râu de Mori și părinți.
Ce vrem să-i învățăm pe copii?
Faptul că noi, oamenii, putem contribui la creșterea sau la diminuarea efectelor schimbărilor climatice care ne afectează pe toți. Mergând pe jos sau cu bicicleta, poluăm mai puțin, cheltuim mai puțini bani, ne menținem mai sănătoși.
Stăm prea mult închiși în casă, în fața ecranelor de tot felul. Am uitat cum e să te întâlnești față în față cu prietenii, să schimbi impresii direct, nu folosind o tastatură rece și impersonală. Copiii nu se mai știu juca în aer liber, nu mai știu/vor să meargă pe jos, așteaptă microbuzul să-i ducă și să-i aducă de la școală, când ar putea merge pe jos sau cu bicicleta cale de doar câțiva kilometri.
Ce e inedit la concursul acesta?
Nu faptul că elevii au concurat pe biciclete, ci criteriile după care s-au ales premianții. Viteza de deplasare nu a fost unul dintre criterii. Nu vrem să-i învățăm să facă lucrurile în grabă. Pe șosea graba e periculoasă. Vrem să-i învățăm că e mai plăcut și distractiv să mergi cu bicicleta, că e important să fie atenți la ce-i înconjoară, să fie altruiști, să dea ajutor celor aflați în dificultate.
Toți concurenții s-au comportat exemplar, așa că au primit premii. Colegii lor, care au venit să le facă galerie, au putut câștiga câte un premiu la tombola organizată la fața locului. Ei au primit obiecte unicat, create la atelierele handmade.
Lucrători din cadrul Poliției rutiere i-au învățat pe elevi, prin metode interactive, regulile de circulației pe drumurile publice.
Marșul e inclus în calendarul de activități al proiectului Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și comunitățile limitrofe. Proiectul este finanțat, prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.