Pentru natură și oameni
Activitățile proiectului ”Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și comunitățile limitrofe” au ca obiectiv principal sprijinirea dezvoltării durabile şi îmbunătăţirea stării mediului în zona Retezat N- Sit Natura 2000, comunităţile limitrofe şi ariile protejate din România, prin contribuţia Asociaţiei Rangerilor din România şi a partenerilor (ONG, instituţii, autoritati) cu implicarea democratica, nediscriminatorie si activă a cetăţenilor indiferent de etnie, nationalitate, sex, varsta, ori statut social, in activităţile proiectului.
Ce s-a făcut deja?
Un număr de 15 persoane de diferite vârste au fost instruite ca rangeri voluntari. Ei au fost selectati, in principal, din comunitatile adiacente parcului. Tematica de curs a cuprins: comunicare/interpretare, management arii protejate, legislație și ecoturism. Membri ai Asociației Rangerilor din România (ARR), rangeri de la Parcul Național Retezat, jandarmi montani și rangeri voluntari iau activ parte la programul ”Ranger voluntar” pentru informarea turiștilor în Retezat, dar și pentru monitorizarea respectării legislației de mediu în PNR și impunerea legii, dacă este cazul. Rangeri voluntari, rangerii parcului și salvamontiștii participă la refacerea infrastrucurii turistice/de informare/educare din parc: refacere trasee tematice, construire/refacere podețe, remarcare și reabilitare trasee turistice, samd
Alte 22 de persoane au luat parte la Trainingul intensiv pentru membri ARR, rangeri parcuri și custozi. Cursanții au fost selectati de către conducerile a 19 parcuri și situri Natura 2000. Tematica abordată a fost țintită spre: managementul ariilor protejate, conlucrarea cu comunitatea și rezolvarea conflictelor, fund-raising, comunicare eficientă și interpretare în arii protejate, legislație aplicabilă în ariile protejate. Cursanții au acumulat cunoștințe noi, care le vor permite să-și desfășoare la un nivel superior, activitatea de protecție și conservare, în cele 19 arii protejate unde activează.
Pentru ca persoanele interesate să poată învăța să producă mici suveniruri în diverse tehnici, s-au organizat mai multe ateliere demonstrative. Scopul acestora este realizarea de produse artizanale vandabile de către localnici. O expoziție cu suveniruri este deschisă la Centrul de vizitare Nucșoara. Prin folosirea de taloane de selecție, publicul este implicat continuu în alegerea celor mai ușor vandabile suveniruri.
Cu ajutorul unui grup de localnice din Țara Hațegului, împreună cu elevi și membri ARR s-au realizat peste 700 de bucăți de suveniruri tip narcisa cu scopul de a ajuta la protejarea Fanatelor cu narcise. Acestea au fost montate pe suporturi de insigne, broșe, pandantive, materiale naturale (ex. piatră). Rangerii APNR și voluntarii le-au dăruit turiștilor cu comportament ecologic, în timpul Festivalului Narciselor din 2014 și 2015.
În scopul promovării ecoturistice s-a realizat broșura ”Descoperă Retezatul și Țara Hațegului” care descrie pe scurt atracțiile turistice din zonă. Este în lucru și un album foto de promovare a valorilor Retezatului și a Țării Hațegului.
Începând cu primăvara 2014, copiii de la Școala Sălașu de Sus, au adoptat râul Sălaș și au grijă de el.
Pentru a încuraja folosirea mijloacelor de transport nepoluante la Coada Lacului, în comuna Râu de Mori a avut loc marșul ”Mai ieftin, mai curat, mai sănătos” Acțiunea a fost realizată în colaborare cu Școala Gimnazială Râu de Mori, Poliția Județeană HD, Primăria Râu de Mori, Jandarmeria Montană Râu de Mori și APN Retezat. Au fost premiați 40 de elevi cu diplome, dulciuri, insigne și suveniruri handmade. Celialți participanți au luat parte la o tombolă și au câștigat obiecte handmade.
Pentru promovarea Parcului Național Retezat și a meseriei de ranger, în parteneriat cu MEN- Inspectoratul școlar Hunedoara, a fost organizat Concursul scolar national ”Natura&Oameni”. Au participat elevi din 20 de județe și din trei țări (România, Republica Moldova, Marea Britanie), cu 328 de lucrări. Publicul și juriul au ales 60 de lucrări pentru a fi premiate. Datele despre concurs au fost accesate de 25.435 de ori pe saitul PN Retezat. Premierea în cadru festiv s-a făcut de Ziua Internationala a Rangerilor care a fost serbata în 2014 și 2015, la CV Nucsoara ca o actiune de tip ”ziua portilor deschise”, de peste 200 de copii și adulți.
Un număr de 26 de copii s-a bucurat de programul ”Nature for Children”. Timp de câte sapte zile, în 2014 și 2015, cei 26 de elevi din comunele Salasu de Sus si Rau de Mori, au fost instruiti ca Rangeri Juniori, in regim de tabara. Toți copiii au primit diploma de Ranger Junior.
Elevi și cadre didactice din județul Hunedoara și din alte părți ale țării, au luat parte în 2014 și 2015, la programul ”Convietuim cu natura”. Acest program de conștientizare-educare s-a desfășurat primăvara și vara, în școli și tabere pentru copii din zona Retezatului și la Centrele de vizitare Nucșoara și Ostrovel.
Cu scopul ca ARR să se dezvolte organizational, în aprilie 2015, a avut loc la Centrul de vizitare Nucșoara, întâlnirea membrilor ARR și Adunarea Generală a ARR. La acestea au participat 41 de membri ARR care lucrează în arii protejate răspândite în: m-ții Maramureș, m-ții Rodnei, Ceahlău, Bucovina, Piatra Craiului, Bucegi, Buila-Vânturarița, m-ții Coziei, Retezat, Defileu Jiului, Lunca Mureșului, Porțile de Fier, Domogled- Valea Cernei, m-ții Apuseni, Putna-Vrancea, Grădiștea Muncelului- Cioclovina, Geoparcul Dinozaurilor și Delta Dunării.
Șase membri ARR au luat parte la un schimb de experientă în Islanda, la invitația Asociației Rangerilor din Islanda, în perioada 22-27 iunie 2015.
Activitățile sunt parte a proiectului ”Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și zonele limitrofe”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org;
Pentru informații oficiale despre Fondul ONG în România, accesați www.fondong.fdsc.ro