Un proiect pentru natură și oameni
Începând cu luna mai 2014, Retezatul și Țara Hațegului, precum și rangerii de la parcurile nationale și naturale din România au beneficiat de pe urma proiectului ”Conviețuire durabilă om-natură în Retezat N și comunitățile limitrofe”. Proiectul pus în practică de către Asociația Rangerilor din România, în parteneriat cu Administrația Parcului Național Retezat și Asociația Rangerilor din Islanda, a fost finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Menționăm succint, mai jos, problemele care au făcut necesară scrierea proiectului și acțiunile făcute pentru îmbunătățirea situației.
Deoarece în România nu există nicio formă de învățământ oficial dedicată rangerilor, au fost organizate cursuri intensive pentru 44 de rangeri și custozi de la 24 de parcuri naturale și naționale și de la Situri Natura 2000.
Personalul de teren al parcurilor este insuficient, raportat la suprafață; de exemplu, PN Retezat are 38138 ha, astfel că fiecărui ranger îi revin aproape 3500 ha. Pentru a suplini lipsa de personal, au fost instruiți 15 rangeri voluntari care să ajute administrația în muncă. Echipe formate din rangeri de la parc, jandarmi montani și rangeri voluntari au făcut acțiuni de protejare, patrulare în scop preventiv și de constatare a încălcării Regulamentului PNR, precum și acțiuni de refacere a infrastructurii parcului, igienizare și informare. În luna septembrie 2015, li s-au alăturat șase rangeri islandezi veniți în România ca parteneri în proiect.
Activitatea de protecție s-a extins și asupra rezervației Fânațele cu narcise, pe perioada Festivalului Narciselor, începând cu luna mai 2014. Rangerii și voluntarii au reușit să convingă pe unii din vizitatorii poienii să nu distrugă plantele și să nu omoare fluturii. În schimb, le-au oferit replici de narcise ”care nu se ofilesc niciodată”, create petală cu petală de un grup de fete și femei din Țara Hațegului. Pentru sărbătoarea narciselor din 2016 ele au creat și flori de colț din lut polimeric.
Tot acestea au învățat să facă mici suveniruri la atelierele demonstrative organizate începând cu luna iunie 2014. Pentru a afla care sunt modelele cu succes la public, s-a făcut o expoziție de suveniruri la Centrul de vizitare Nucșoara. Vizitatorii au votat modelele preferate. Preconizăm faptul că locuitoarele zonei vor putea obține venituri din producerea de suveniruri, deoarece acestea sunt solicitate de către turiști.
Ca să scadă poluarea cu pet-uri și pungi a apelor care curg din Retezat a fost inițiat programul Aqua clara, program la care colaborează principalii factori interesați din imediata apropiere: Primăria Sălaș, APNR, Școala Sălașu de Sus, cabanele și pensiunile din zonă. Pentru că este greu să-i prinzi asupra faptului pe cei care poluează, cerem ajutorul oamenilor civilizați prin concursul ”Ajută apele Retezatului!”.
Detalii despre concurs, aici: http://www.ranger.ro/2015/11/04/ape-curate-din-retezat/
Pentru ca oamenii din Țara Hațegului să obțină venituri din turism și servicii a fost promovată zona pentru a o face cunoscută ca zonă turistică atractivă. În acest scop, au fost realizate și distribuite: broșura cu atracțiile turistice ”Descoperă Retezatul și Țara Hațegului”, ilustrate cu imagini din Retezat, precum și un pliant cu traseele tematice din Retezat și Țara Hațegului. În plus, a fost tipărit un album cu fotografii spectaculoase din Retezat și Țara Hațegului.
Pentru cei care se cazează în zonă și pentru elevi a fost realizat traseul tematic ”Pădurea și omul”, cu plecare de la Centrul de vizitare Nucșoara. Tot în scop de promovare turistică s-au conceput panouri informative pentru Parcul Național Retezat, pentru a fi amplasate în Centrul de vizitare Ostrovel și pe teren.
Pentru informare-educare pe teme de mediu, s-au făcut programe la care au participat 1933 de elevi și cadre didactice. Amintim programele: ”Conviețuim cu natura” desfășurat centrele de vizitare, în școli din Țara Hațegului și în taberele de elevi de la Cârnic și Râușor; ”Natura pentru copii” sub formă de tabere Ranger Junior de șapte zile; ”Adoptă un râu” împreună cu Școala Sălașu de Sus; marșurile ecologice ”Mai ieftin, mai curat, mai sănătos” cu Școala Râu de Mori. În aceeași tendință se înscrie și concursul școlar national ”Natură & Oameni” organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. La cele două secțiuni ale concursului au fost trimise 328 de lucrări din 20 de județe ale țării. Selectarea lucrărilor a fost făcută cu ajutorul publicului, fiind acordate 60 de premii și mențiuni.
Proiectul a contribuit și la dezvoltarea organizațională a ARR. Pentru prima oară în România a fost serbată Ziua Internațională a Rangerilor, în scopul popularizării acestei meserii care este relativ nouă în România. Au fost organizate întâlniri ale membrilor ARR, mulți dintre aceștia fiind angajați la parcurile naționale și naturale, precum și la Rezervația Delta Dunării. Șase membri ARR au luat parte la un schimb de experiență la câteva parcuri din Islanda.
Considerăm că unele dintre acțiunile proiectului vor putea fi continuate și în viitor, iar beneficiile se vor extinde mult peste perioada de implementare.
Date tehnice proiect:
Operator Fond ONG: Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile;
Partener operator: Fundația pentru Parteneriat Miercurea Ciuc;
Promotor: Asociația Rangerilor din România;
Parteneri: Administrația Parcului National Retezat și Asociația Rangerilor din Islanda;
Perioada de implementare: mai 2014-mai 2016;
Sumar rezultate:
– 44 de rangeri din 24 de parcuri instruiti
– 23 de copii proveniti din familii cu posibilitati reduse au beneficiat de tabere de Junior Ranger gratuite
– 15 rangeri voluntari au fost instruiti și 28 de jandarmi montani au participat la seminarii;
– 694 – zile/om de voluntariat in Retezat și Țara Hațegului;
– 11 rangeri din PNR si 15 jandarmi montani au desfășurat acțiuni în proiect;
– 76 panouri realizate
– 1933 de elevi și cadre didactice – implicati in activitățile proiectului;
– 606 elevi și cadre didactice implicați în concursul național;
– 60 de castigatori ai concursului național;
– 1204 replici de flori pt poiana cu narcise (2014-2016)
– 425 de mici suveniruri au fost create și folosite ca premii/recompense/cadouri;
– 5000 albume tiparite; 2000 pliante; 1550 brosuri; 2000 de ilustrate; 5000 pungi; 400 buc (tricouri, șepci, polare, bandane), 1000 insigne;
– 12 rangeri participanti la schimburi de experienta internationale – 6 islandezi si 6 romani
– 224 participanți la Ziua Rangerilor (2 ediții)
– 87 de membri ARR participanți la întâlnirile anuale ale ARR
Informații suplimentare:
Mihai Gligan, președinte ARR, mgligan@yahoo.com
Florina Crișan, florinacrisan@yahoo.com
Notă pentru editor
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org;
Pentru informații oficiale despre Fondul ONG în România, accesați www.fondong.fdsc.ro
Pentru informații despre Fundația pentru Parteneriat Miercurea Ciuc, accesați: www.repf.ro
Asociația Rangerilor din România: www.ranger.ro;
Foto: https://www.facebook.com/Retezat-Natura-Oameni-409161959253579/photos_stream?tab=photos_albums
Parcul Național Retezat: www.retezat.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția granturilor SEE 2009-2014.