Un ranger din Retezat, în Tanzania
Un ranger hunedorean a reprezentat nu doar România, ci întreaga Europă la Congresul Mondial al Rangerilor din Tanzania. Florin Hălăştăuan, cel pe care mulţi îl cunosc sub numele de “Hombre”, s-a întâlnit în ţara africană cu colegi de-ai săi din întreaga lume, într-o altă… lume. L-au impresionat sărăcia şi munca periculoasă a celor din Africa. Mai mult, a avut şi o surpriză – pe catargele cu drapelele ţărilor participante, România avea două steaguri!
Florin Hălăştăuan, alias “Hombre”, spune că a trăit experienţe unice în Africa
“Acolo, am avut o experienţă foarte drăguţă – când am ajuns, am dus organizatorilor steagul României, ca să fie înălţat pe catarg şi a doua zi, când m-am dus să fac o fotografie cu el, am fost foarte surprins să văd două steaguri. Prima dată, am crezut că e vorba de Columbia, care are steagul apropiat de noi ca şi culori, sau de Moldova – deşi nu-mi aminteam ca ei să aibă rangeri – dar, când l-am dat jos şi m-am uitat de aproape, mi-am dat seama că era tot steagul României, dar de acum mai bine de 20 de ani: scria Republica Socialistă România! Îl aveau organizatorii dinainte şi n-au ştiut că pe la noi a dat Revoluţia şi s-au schimbat un pic lucrurile.
A fost o situaţie haioasă – nu a fost niciun incident diplomatic, ba şi-au cerut şi scuze”, povesteşte Hombre un moment din experienţa africană care i-a adus şi prieteni: “Un scoţian a ţinut să-şi facă fotografie cu mine şi cu drapelul vechi, pentru că mi-a zis că este membru al Partidului Comunist din Scoţia”. Florin Hălăştăuan face parte din prima echipă de rangeri din România, cea înfiinţată la nivelui Parcului Naţional Retezat. Colegii şi iubitorii muntelui îl cunosc sub porecla de “Hombre”. Pasiunea sa pentru natură, lupta pentru protejarea muntelui şi verticalitatea păstrată în ciuda presiunilor de tot felul, l-au făcut cunoscut printre colegii săi de pe bătrânul continent. Aşa a ajuns să reprezinte mai bine de 6.000 de rangeri europeni la Congresul Mondial din Tanzania. Ţara are circa 40% din suprafaţă acoperită de parcuri naturale, iar munca rangerilor este deosebit de periculoasă.
Viaţă sălbatică
În sărăcia din Africa, în faţa braconierilor, o viaţă nu valorează prea mult: “În Africa, e cu totul altceva decât în Europa. Sunt lei, elefanţi, şerpi veninoşi, dar cel mai mare pericol vine de la oameni. Acolo braconierii sunt la ei acasă, sărăcia este cruntă şi tentaţiile sunt mari, nivelul de cultură e scăzut, au războaie la graniţă. Oficial, nu s-a discutat, dar se povestea despre paznici care ajută braconierii, care sunt mulţi şi bine înarmaţi şi nu ezită să tragă”, povesteşte rangerul. Există chiar şi o asociaţie menită să ajute familiile celor care sunt ucişi: “Am făcut chiar o fotografie în celebrul kilt scoţian. Era un gest, să zic, umanitar, pentru că plăteai un dolar pentru asta şi banii intrau în contul unei asociaţii care ajută familiile rangerilor ucişi la datorie. Directorul acestei fundaţii a ajuns acum preşedintele Federaţiei Rangerilor, un om dedicat, care şi-a vândut casa din Australia şi toţi banii pe care îi procură merg la familiile rangerilor căzuţi la datorie”.
Nu sunt puţini: “De exemplu, acum fundaţia a plătit şcoala în avans pentru copiii din trei familii rămase fără ajutor pentru că, în Tanzania, şcoala nu este gratuită. Au ajutat astfel opt copii şi la doi dintre ei s-au plătit şi intervenţii chirurgicale”. Aproape jumătate din ţară este zonă protejată, populaţia este extrem de săracă. În interiorul parcurilor, triburile locuiesc în colibe: “În una din zile, am participat la un safari în cel mai mare parc naţional al lor – Tarangire National Park – care are 2.600 de kilometri pătraţi ca suprafaţă, mult mai mult decât un judeţ de-al nostru. În parcurile naţionale se trăieşte foarte greu, mulţi se bazează pe cei care stau în afara limitelor parcului, se trăieşte în triburi, ca acum 1.000 de ani, au colibe rotunde din lut şi acoperite cu stuf sau iarbă. Sunt asemenea triburi de masai care au câteva animale – unii chiar o turmă mică de capre – şi o bucăţică de pământ pe care o cultivă în sezonul ploios ca să aibă ceva legume, dar cei mai mulţi trăiesc de pe urma animalelor”.
Taragire National Park nu este cea mai mare arie protejată a Tanzaniei, dar turistul are parte aici de privelişti de neegalat ale câmpiilor cu baobabi, iar statisticile rangerilor te fac să invidiezi munca lui Hombre: 30.000 de zebre, 5.000 de bivoli, 3.000 de elefanţi şi vreo 2.500 de girafe, lei, pantere şi leoparzi.
Parcul cu baobabi
Este cu totul altă lume şi pentru un european “civilizat” experienţa este şocantă: “Vezi şi case mari, cu ziduri înalte, porţi ferecate şi înconjurate de sârmă ghimpată, dar cele mai multe arată ca un ghetou. Copiii sunt mulţi şi îi vezi peste tot, sumar îmbrăcaţi, desculţi. Prea puţini ajung într-o şcoală. Unii fac cărbuni şi îi vând, alţii aduc apă în bidoane mari. Fiecare tanzanian se descurcă aşa cum poate. Mai nou, o parte dintre ei s-au reorientat şi fac tot felul de lucruri “hand – made” – picturi, sculpturi, pe care le vând turiştilor şi asta este singura sursă viabilă de bani. Orice mic lucru este unu-doi dolari, este felul lor de a se adapta la această lume”.
În rest, experienţa unui safari – povesteşte Hombre – este fantastică: “Nici nu am visat să ajung vreodată într-un parc naţional din Africa, să văd tot ce urmărisem la televizor. Am văzut celebri baobabi, chiar am fotografiat unul imens care făcea un elefant să pară un pitic. Cel mai mare pe care l-am văzut are un trunchi care poate fi înconjurat de nouă-zece oameni”. Rangerul hunedorean are acum o colecţie minunată de fotografii cu elefanţi, leoaice care se odihnesc leneşe în umbra rară a unui copac, girafe “nişte animale splendide”, maimuţe sau delicatele impala surprinse în sezonul de împerechere, sate de masai surprinse din goana maşinii de teren ori turme de elefanţi care trec drumul nestingheriţi de caravana de jeep-uri. Peste tot, acelaşi pământ sărac, roşu, câteva tufe de iarbă, copaci ici şi colo şi relieful unei albii de râu pe unde curge un fir de apă: “Noi am fost norocoşi, plouase cu două zile înainte”. În rest, rămâne întrebarea – cu ce se hrănesc oare toate acele suflete?
Tanzania lui Obama
“Un safari este o experienţă pe care nu o ai în fiecare zi, se întâmplă o dată în viaţă – dacă se întâmplă. Este foarte interesant, este o altă perspectivă asupra vieţii, asupra naturii, un alt tip de peisaj, altă vegetaţie, alte animale, tot felul de lucruri pe care am fost bucuros să le văd”. De oriunde ai veni, “experienţa Africa” te marchează: “Am zburat până la Nairobi, în Kenia şi de acolo am fost duşi cu un soi de maşină până la hotel – un camion amenajat pentru transport de persoane. Cu el am făcut 700 de kilometri în şapte – opt ore”. Tanzania este o ţară vie, plină de contraste, la fel ca orice ţară săracă.
O imagine cum doar într-o ţară africană se poate vedea: Obama desenat pe peretele barului, Papa Ioan Paul al ll-lea pe cel al farmaciei
“La graniţa dintre Kenia şi Tanzania este “no mans land”, acolo stau tiriştii mult la vamă, aşteaptă şi câte o săptămână ca să îşi termine actele, să poată trece dintr-o ţară în alta. Odată intrat în Tanzania descoperi tot felul de locuri pe care vrei să le păstrezi. De exemplu, am fotografiat un bar pe care era pictat Obama, preşedintele Statelor Unite şi, lângă bar, era farmacia pe peretele căreia era desenat Papa”. Un tablou desăvârşit: Obama ţine un microfon, Papa ridică în mână o cruce. Fotografiile surprind sărăcia şi naivitatea unei lumi care nu a “gustat” deloc din secolul vitezei. Priveşti străzile neasfaltate, cu căsuţe mici, sărăcăcioase, care se înghesuie de-a lungul drumului roşiatic. Într-o altă fotografie, stau înşirate nişte moped-uri cu localnici în şa: “Ăştia sunt taximetriştii lor, te urci în spatele lor şi te duc unde vrei”. Într-un alt cadru, apare Masivul Meru – 4.400 de metri -, iar aparatul rangerului surprinde în depărtare şi celebrul Munte Kilimanjaro. “Deloc ciudat pentru băştinaşi, locaţia unde stăteam noi era un platou situat la 1.200 de metri”.
Potrivit site-ului FIR (Federatia Internaţională a Rangerilor), “Tanzania este locul unde s-au născut destinaţiile safari şi unde au apărut primii rangeri din Africa, locul din care 40% este destinat conservării. Este şi casa celebrului Serengeti National Park, cu câmpiile sale vaste, care cuprind cea mai mare concentraţie de viaţă sălbatică a pământului”.
La costum, prin Africa
Într-o altă fotografie, în spatele unei maşini, câţiva negri mititei au în sfârşit papuci şi sunt îmbrăcaţi… la costum: “Ăştia fac parte dintr-o familie bogată. Părinţii i-au adus aşa îmbrăcaţi la «patru ace» să viziteze parcul”, râde Hombre de contrastul năucitor surprins de el – în costum, într-o zi toridă, într-un parc naţional. E chiar mai mult decât ceea ce a văzut în munţii României, cu turişti care se încăpăţânează să urce pe trasee în şlapi! “Un safari, dacă nu eşti atent şi nu respecţi regulile, poate deveni o experienţă de genul: «trezit viu, culcat mort». În principiu, turiştii stau în nişte complexuri hoteliere imense. Locul unde am fost cazaţi e întins pe doi kilometri pătraţi, cu costuri pe măsură -145 de dolari camera pe noapte, pentru că în parcurile naţionale nu sunt cabane pentru vizitatori”. O zi de safari costă cam 150 de dolari. Într-o maşină special amenajată intră cam şase – şapte oameni, iar taxa de vizitare a unui parc din zonă variază între 40 şi 60 de dolari.
“Peste tot în parc eşti însoţit de ghid şi, deşi parcul nu este îngrădit, este obligatoriu să îţi anunţi prezenţa ca turist la una dintre intrări. Altfel, dacă te întâlneşti cu o patrulă, poţi fi considerat braconier”.
Să ştii regulile şi să le respecţi nu este îndeajuns: “Nu mi-am făcut un anumit vaccin, ci multe! O parte le-am făcut acum patru ani când am fost în Bolivia, iar acestea au trebuit completate cu cel de hepatită, de febră tifoidă, cel pentru febra galbenă. Organizatorii îţi trimit o listă şi îţi scriu ce tebuie şi ce echipament e obligatoriu să ai”. Din cauza costurilor ridicate ale drumului, puţini români îşi permit o asemenea aventură africană: “Nu mi-am închipuit vreodată că o să ajung în Africa, nu meseria de ranger te face să umbli prin alte ţări, ci ceea ce îţi doreşti de la ea. Eu am şi muncit, am avut şi noroc, nu pot să neg, dar m-au ajutat şi ceva sponsori, pentru că cea mai ieftină variantă de drum costă 800 de euro – Asociaţia Rangerilor din România, cea din Australia şi cea din Scoţia, Rotary Haţeg şi Antena 1 Deva”. Altfel, un român care îşi reprezenta colegii europeni, risca să nu poată participa la al şaptelea Congres Mondial al Rangerilor.
Un rai al săracilor
Peisaj african
Florin Hălăştăuan a reprezentat nu doar Asociaţia Rangerilor din România, dar şi Asociaţia Rangerilor Europeni şi, prin activitatea sa, şi-a convins colegii să-i dea al doilea mandat în board-ul de conducere al Federaţiei Internaţionale A Rangerilor (FIR). La evenimentul din Tanzania, au participat 260 de rangeri din 46 de ţări de pe toate continentele: “La acest congres, s-a ales o nouă echipă de conducere, lucru care se întâmplă la fiecare trei ani, s-a ales noul preşedinte şi asociaţiile regionale, de pe continente, şi-au ales reprezentanţii. Eu pot să spun că am trecut cu bine de vot – am fost reales ca reprezentant al rangerilor europeni în forul de conducere al federaţiei.
S-a stabilit o strategie pentru viitor, s-a vorbit despre măsurile care trebuie luate pentru ca imaginea meseriei să fie mai bună, să fim mai populari, mai bine văzuţi. Aici, poţi să înveţi de la fiecare reprezentant care participă la congres, poţi să îmbunătăţeşti imaginea ţării de unde provii, stabileşti diferite schimburi de experienţă între rangerii din diferite părţi ale lumii, în mare cred că a fost un real succes”, zâmbeşte Hombre, reîntors din Arusha, Tanzania de la “World Ranger Congress”, ţinut între 4 şi 9 noiembrie, un eveniment care are loc o dată la trei ani şi adună rangerii, oferindu-le posibilitatea de a deprinde lucruri noi, de a-şi împărtăşi cunoştinţele şi de a crea parteneriate. Congresul s-a ţinut la Ngurdoto Mountain Lodge, lângă Arusha National Park, în nordul Tanzaniei, într-o locaţie situată între oraşul Arusha şi aeroportul internaţional Kilimanjaro. Tema din acest an a congresului a fost “Parcuri sănătoase, oameni flămânzi”, iar participanţii au încercat să găsească soluţii la problema: “A lucra în parcuri sănătoase, a te înţelege cu oamenii săraci”.
